Tuesday, August 3, 2010

Elixirul...clătitelor

Mă macină de prin liceu un gând. Ce dracu bagă franțuzii în clătite, de au o aromă şi o savoare aparte, pe care personal nu am mai întâlnit-o nicăieri??!? Şi credeți-mă, dau din coadă precum un căţeluş care vede un cârnat când aud de clătite, ne-ratând nici o ocazie de a le savura. Credeam ca e un secret magic, o chestie de genul albastru de Voronet, de nu se poate realiza decat acolo. Ei bine, doamnelor, domnisoarelor, soacrelor si verişoarelor misterul a fost elucidat, iar cei care încă se chinuie sa dezlege codul lui Da Vinci pot fi invidioși. Secretul e..........cassonade. E ingredientul magic, cireaşa de pe tort, miezul din dodoaşca vorba lu Badea, bomboana de pe coliva sau orice alt clişeu va vine în minte. E nemaipomenit........
Acestea fiind zise, lansez invitaţia, cât se poate de serioasa, de a-mi satisface acest moft, tinerelor domnite, necăsătorite sau căsătorite, blonde sau brunete, neapărat pasionate şi pasionale. Sunt deschis la negocieri pentru răsplată, indiferent de cerinţă.